Ședință extraordinară a Consiliului Județean Harghita: peste 15 milioane de lei din excedent, alocate pentru investiții și plăți restante

Consiliul Județean Harghita s-a întrunit luni, 19 ianuarie 2026, în ședință extraordinară desfășurată în sistem online, pentru adoptarea unor hotărâri importante cu impact financiar și administrativ.

Pe agenda întâlnirii s-a aflat aprobarea utilizării excedentului bugetar din anii anteriori, în valoare totală de peste 15 milioane de lei. Din această sumă, mai mult de 11 milioane de lei provin din fonduri rămase neutilizate din Fondul de intervenție aflat la dispoziția Guvernului, iar peste 4 milioane de lei vor fi direcționate pentru achitarea facturilor restante.

Tot în cadrul ședinței, consilierii județeni au aprobat includerea în domeniul privat al județului Harghita a dotărilor realizate prin investiția de amenajare a ambulatoriului de specialitate din cadrul Policlinicii, precum și darea acestora în administrarea Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc.

Administrarea bunurilor a fost stabilită pentru o perioadă de cinci ani, cu posibilitatea prelungirii pentru încă cinci ani, măsura având ca scop eficientizarea utilizării investițiilor și îmbunătățirea serviciilor medicale oferite pacienților.

Articole recente

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button